FOTO

Ce trebuie să ştii despre telefoanele Nokia care se lansează luna aceasta

Ce trebuie să ştii despre telefoanele Nokia care se lansează luna aceasta
Sursa: jurnal.md/capital.ro Foto: capital.ro 16.02.2017 08:12
Nokia, cândva numărul unu mondial pe piaţa telefoanelor mobile, va lansa la târgul de telefonie Mobile World Congress care se desfăşoară în perioada 27 februarie-2 martie la Barcelona, trei noi telefoane.

Nokia va prezenta la Barcelona trei smartphone-uri şi un feature phone.  Nokia 6, care a fost deja lansat în China luna trecută, are un ecran de 5,5 inch, cameră de 16 MP, 4GB memorie RAM şi baterie de 3.000mAh. Telefonul va avea un preţ în Europa de 250 de euro.

Nokia 5 are un ecran de 5,2 inch, 2 GB memorie RAM şi o cameră de 13 MP. Preţul recomandat 199 euro. Al treilea smarthpone este Nokia 3 care va costa 150 de euro. Telefonul este echipat cu un ecran de 5,2 inch, cameră foto de 13 MP şi 2 GB memorie RAM. 

Alături de aceste smartphone-uri va fi disponibilă şi o variantă modernă a telefonului clasic Nokia 3310, lansat în anul 2000. Acesta va rămâne un telefon feature şi va costa 60 de euro. 


ULTIMELE ŞTIRI