Un roi de galaxii care distorsionează spaţiul şi timpul - noua imagine publicată de NASA

Un roi de galaxii care distorsionează spaţiul şi timpul - noua imagine publicată de NASA
Sursa: www.agerpres.ro Foto: nasa.gov 05.12.2017 15:15
Această vedere pitorească oferită de Telescopul spaţial Hubble al NASA şi ESA prezintă roiul de galaxii Abell 2537.

Sursa foto: www.nasa.gov

Roiurile de galaxii, aşa cum este acesta, conţin mii de galaxii de toate vârstele, formele şi dimensiunile, totalizând împreună o masă de mii de ori mai mare decât cea a Căii Lactee. Aceste grupări de galaxii sunt colosale — ele sunt cele mai mari structuri din Univers care sunt ţinute împreună prin gravitaţia lor.

Aceste clustere sunt utile în explorarea unor fenomene cosmice misterioase, cum ar fi energia întunecată şi materia întunecată, care pot contorsiona spaţiul însuşi. Există atât de multă materie ticsită într-un roi ca Abell 2537, încât gravitaţia lui are efecte vizibile asupra împrejurimilor sale.

Gravitatea lui Abell 2537 curbează însăşi structura mediului său (spaţiu-timp), determinând lumina să călătorească de-a lungul unor căi distorsionate prin spaţiu. Acest fenomen poate produce un efect de mărire, permiţându-ne să vedem obiecte vagi care se află mult în spatele clusterului şi care altfel nu pot fi observate de pe Pământ.

Abell 2537 este o lentilă deosebit de eficientă, aşa cum o demonstrează dungile şi arcurile vizibile în cadru, un fel de forme ca nişte pete care sunt de fapt galaxii, lumina lor fiind puternic distorsionată de câmpul gravitaţional al lui Abell 2537.

Această imagine spectaculoasă, publicată de NASA pe site-ul său la 1 decembrie, a fost surprinsă de două instrumente ale telescopului Hubble, Advanced Camera for Surveys şi Wide-Field Camera 3, în cadrul unui program de observare numit RELICS.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI