Hyperloop: Un tunel construit sub Los Angeles, demarat de Elon Musk prin The Boring Company

Hyperloop: Un tunel construit sub Los Angeles, demarat de Elon Musk prin The Boring Company
Sursa: www.agerpres.ro Foto: hepta 30.10.2017 14:33
Elon Musk, un pionier în domeniul tehnologiei, a publicat duminică pe contul lui de pe reţeaua de socializare Instagram o fotografie care prezintă în premieră imagini cu un tunel ce a început să fie construit sub oraşul Los Angeles de muncitorii de la The Boring Company, în cadrul proiectului de transport rapid Hyperloop. Imaginea este însoţită de titlul "The Boring Company tunnel under LA", a anunţat luni agenţia de presă chineză Xinhua.

Fotografia dezvăluie faptul că noul tunel deţine deja pereţi consolidaţi, cabluri, un tub superior de mari dimensiuni şi sistem de iluminare. Proiectul Hyperloop evidenţiază modul în care implicarea lui Elon Musk în iniţiativa amenajării unui tunel sub metropola americană a evoluat de la o simplă idee vehiculată pe Twitter la stadiul unei realităţi palpabile.

Într-un mesaj publicat pe Instagram alături de aceeaşi fotografie, Elon Musk a dezvăluit că secţiunea tunelului din Los Angeles va fi paralelă cu autostrada Interstate 405 până la joncţiunea cu autostrada Interstate 101 şi va fi înzestrată cu rampe de ieşire "la aproximativ fiecare milă".

Potrivit antreprenorului american, tunelul "va funcţiona ca o autostradă rapidă, în care dispozitive asemănătoare unor patine electrice vor transporta vehicule şi capsule cu călători pe artera sa principală cu viteze de până la 214,5 kilometri pe oră, iar capsulele electrice vor circula apoi pe tuneluri adiacente, pentru a ieşi şi intra pe ruta principală".

Deocamdată, The Boring Company a finalizat aproximativ 152 de metri din proiectul acestui tunel, sub Howthorne, o suburbie din Los Angeles în care se află şi sediul general al companiei SpaceX, înfiinţată de Elon Musk.

Tunelul "ar trebui să aibă o lungime de 2 mile (3,22 kilometri) peste trei-patru luni şi sperăm că vom termina întregul coridor 405 Nord-Sud de la LAX (Aeroportul Internaţional Los Angeles) până la autostrada Interstate 101 în aproximativ un an", a dezvăluit Elon Musk într-un mesaj publicat pe Twitter.

The Boring Company a început ca un fel de glumă, însă a devenit un proiect tot mai serios, pe măsură ce Elon Musk a demarat săpăturile pentru amenajarea unui tunel sub Los Angeles. În aprilie, în timp ce vorbea despre această iniţiativă la TED Talk, miliardarul american a prezentat o demonstraţie video despre conceptul aflat la baza proiectului Hyperloop.

El a dezvăluit şi planul iniţial pentru primul tunel ce va fi construit în acest proiect: "Primul tunel complet finalizat va face legătura dintre LAX şi Culver City, Santa Monica, Westwood şi Sherman Oaks. Tunelurile viitoare vor acoperi toate regiunile importante din Los Angeles".

În iunie, Elon Musk a anunţat că The Boring Company a finalizat primul segment al unui tunel sub Los Angeles.

"A început ca un proiect inventat din plictiseală, dar tocmai am terminat primul segment al tunelului din LA", anunţa Elon Musk pe Twitter pe 28 iunie.

În iulie, antreprenorul american a dezvăluit tot pe Twitter că proiectul tunelului amenajat de The Boring Company a primit "o aprobare guvernamentală verbală" pentru a construi un sistem Hyperloop pe ruta New York — Washington, care va reduce considerabil durata călătoriei între cele două oraşe americane.

The Boring Company se află însă abia la început şi o aşteaptă un drum foarte lung de parcurs, chiar dacă această companie a finalizat o porţiune a tunelului din Los Angeles.

În prezent, tunelurile sunt foarte costisitoare, astfel de proiecte având costuri de până la 1 miliard de dolari pentru fiecare milă (1,6 kilometri).

Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanţii The Boring Company pe site-ul companiei, pentru ca o reţea de tuneluri să fie fezabilă, costurile de amenajare a tunelurilor trebuie să fie reduse considerabil.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI