Consumul de alcool al părinţilor creşte riscul de anxietate în rândul copiilor

Consumul de alcool al părinţilor creşte riscul de anxietate în rândul copiilor
Sursa: www.descopera.ro Foto: hepta 27.10.2017 19:02
Trei din 10 părinţi admit că au apărut în faţa copiilor lor beţi, arată un nou studiu în domeniu.

Jumătate dintre ei au fost măcar o dată piliţi în faţa celor mici, potrivit The Institute of Alcohol Studies, a cărei cercetări arată că consumul moderat de alcool în preajma copiilor îi face pe aceştia să se simtă neliniştiţi, inducându-le sentimentul de anxietate şi afectându-le orarul de somns, scrie Gândul.

Studiul a relevat, de asemenea, că acei copii care îşi văd părinţii consumând alcool nu îi vor privi pe aceştia ca pe nişte modele în viaţă. 

Aceste descoperiri au dat naştere temerilor că părinţii i-ar putea determina pe copiii lor să înceapă să consume alcool, dacă se laudă cu mahmureliile lor, fără să prezinte consecinţele fizice şi psihologice pe care le are beţia.

„Este îngrijorător că majoritatea părinţilor recunosc că au apărut piliţi în faţa copiilor lor. Toţi părinţii se luptă să facă tot ceea ce este mai bun pentru copiii lor, însă acest raport arată o prăpastie imensă în cunoştinţele lor. Părinţii care beau un pahar sau două de vin seara, merită să înţeleagă cum îi afectează acest lucru pe copiii lor, astfel încât să urmeze paşii necesari pentru a minimiza acest efect”, a explicat Katherine Brown, director executiv al Institute of Alcohol Studies. 

Rezultatele cercetării au fost obţinute după chestionarea a 997 de adulţi britanici şi a copiilor lor.

Părinţii trebuie să acorde o atenţie deosebită acţiunilor pe care le fac în preajma copiilor, deoarece aceştia din umă sunt extrem de receptivi la ceea ce fac mamele şi taţii lor.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI