O grotă uriaşă a fost descoperită pe Lună

O grotă uriaşă a fost descoperită pe Lună
Sursa: www.agerpres.ro Foto: epa.com 19.10.2017 18:08
Cercetători ai Agenţiei japoneze de explorare spaţială (JAXA) au reperat o uriaşă grotă subterană de 50 de km lungime sub scoarţa Lunii care, în opinia lor, ar putea servi într-o bună zi drept adăpost pentru o bază spaţială, relatează joi AFP.

Date luate de sonda japoneză de observaţie lunară SELENE au confirmat existenţa acestei grote care se presupune că este un fost tunel de lavă vulcanică vechi de 3,5 miliarde de ani, cu o lăţime de 100 de metri şi o lungime de 50 km.

"Ne gândeam că astfel de locuri există (...), dar până acum nu fusese confirmat acest lucru", a declarat pentru AFP Junichi Haruyama, cercetător la Jaxa.

Situat sub zona colinelor Marius, acest uriaş tunel i-ar putea proteja pe astronauţi de variaţiile puternice ale temperaturii şi de radiaţiile periculoase la care ar fi expuşi pe suprafaţa lunară, a precizat Junichi Haruyama.

"Încă nu nu am văzut interiorul grotei, prin urmare explorarea ei va furniza nenumărate detalii", a adăugat el.

Japonia a anunţat în iunie că intenţionează să trimită un astronaut pe Lună în jurul anului 2030. Va fi o premieră pentru această ţară ai cărei astronauţi s-au limitat până acum la sejururi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Proiectul constă iniţial în participarea la o misiune a NASA, vizând construirea unei staţii spaţiale pe orbita din jurul Lunii în anul 2025.

SUA vor să se întoarcă pe Lună în cadrul unui program pe termen mai lung vizând trimiterea de astronauţi pe Marte în jurul anului 2030, cu concursul altor agenţii spaţiale.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI