Crearea unui astfel de televizor porneşte de la ideea pe care unii dintre noi deja o cunoaştem: folosind câteva bucăţi de plastic transparent, poţi crea propriul display holografic pentru telefon. Echipa de la BBC a considerat că un astfel de design ar putea fi replicat şi la o anvergură mai mare, iar astfel a luat naştere televizorul cu hologramă.

Echipa de cercetare a BBC a scris despre tehnici holografice încă din anii ’70, iar televizorul de acum este doar o mostră a ceea ce n-ar putea oferi viitorul în materie de conţinut multimedia.

Având la bază tutorialul pentru telefoane, echipa de la BBC a folosit un televizor cu diagonala de 46 de inci, căruia i-au fost adăugate pe ecran cele patru panouri în formă de trapez, tăiate din acril transparent. Următorul pas a fost găsirea de material video potrivit şi adaptarea acestuia.

BBC a apreciat că proiectul holografic a avut succes, chiar dacă s-au folosit doar materiale low-cost pentru crearea acestuia. Display-ul a fost testat cu un public restrâns şi avut parte de reacţii mixte. Unii consideră că printr-un astfel de design poţi fi mai implicat în ceea ce priveşti, în vreme ce alţii sunt de părere că lucrurile arată mai bine de la distanţă decât de la apropiere.

Există o serie de limitări cu privire la un astfel de experiment. În primul rând, doar anumite tipuri de conţinut video sunt compatibile cu un televizor cu hologramă şi este nevoie de o luminozitate scăzută în camera de vizionare. Mai mult, unghiurile de vizionare sunt destul de mici, iar un astfel de dispozitiv va atinge destul de rapid o limită practică a mărimii.

Deşi acesta este doar un început în domeniu, există posibilitatea ca hologramele viitorului să fie exact ca cele pe care le-am văzut în Star Wars.