Aceste planete, ale căror diametre sunt de 20-50 de ori mai mari decât cel al Terrei, orbitează în jurul lui K2-72, o stea pitică din categoria M, aflată la o distanţă de 181 de ani-lumină faţă de Pământ.

Savanţii de la Universitatea Arizona spun că posibilitatea existenţei vieţii pe aceste planete din afara Sistemului Solar nu poate fi exclusă.

Patru dintre exoplanetele confirmate sunt telurice şi ar putea să întreţină viaţa. Două dintre ele prezintă niveluri de radiaţie similare celor de pe Terra. 

Descoperirea a fost realizată de savanţi prin combinarea datelor transmise de telescopul Kepler cu observaţiile realizate la sol de telescopul terestru North Gemini şi de WK Keck Observatory din Hawaii.

Atât Kepler, cât şi misiunea de monitorizare de la sol a stelei K2-72, descoperă planete noi prin măsurarea fluctuaţiei de strălucire a unei stele, cauzată de trecerea prin faţa ei a unui corp ceresc.