Sunt câteva elemente care, în timp, au ajuns să caracterizeze seria Star Wars. Unul dintre ele, de exemplu, este textul „A long time ago, in a galaxy far, far away”, care apare la începutul filmului. Altul ar fi reprezentat de descrierea scrisă în galben, care rulează pe ecran după acesta, şi care ne prezintă pe scurt contextul în care au loc întâmplările din fiecare peliculă.

Dacă noile zvonuri se dovedesc a fi adevărate, însă, acesta din urmă s-ar putea să fie eliminat în perioada următoare. „Ne aflăm în mijlocul discuţiilor, dar nu cred că acest film va mai avea textul introductiv. Cred că acesta este mesajul pe care l-am transmis la evenimentul de astăzi”, a declarat producătoarea Rogue One Kathleen Kennedy.

„Sunt multe lucruri despre care, cel mai probabil, nu pot vorbi acum. Cred că acesta este cel mai sigur răspuns. Ideea principală este că acest film trebuie să fie diferit de către celelalte din saga. Este amuzant faptul că oamenii sunt fascinaţi de textul iniţial de pe ecran”, a declarat regizorul Gareth Edwards.

Disney a publicat un teaser al următorului film din universul creat de George Lucas în luna aprilie a acestui an. Conform informaţiilor apărute pe internet până în acest moment, evenimentele din cadrul acestuia au loc cu puţin timp înaintea celor petrecute în Episodul IV: O nouă speranţă. Povestea s-ar concentra asupra unui grup de spioni rebeli a căror misiune este aceea de a fura planurile imperiale pentru o nouă armă, denumită Steaua Morţii.

În Episodul IV s-a sugerat pe parcurs că multe vieţi fuseseră pierdute pentru a obţine acele planuri, astfel că va fi interesant de văzut ce soartă vor avea protagoniştii filmului. Deşi Disney îşi pune mari speranţe în acest film, este greu de crezut că pelicula va atinge nivelul de popularitate de care s-a bucurat The Force Awakens. Pe plan global, filmul a avut încasări de 517 milioane de dolari, în primul weekend după lansarea sa.