Dezvoltarea tehnologiei Wi-Fi pe care o cunoaştem cu toţii în ziua de astăzi a avut loc pe parcursul unei perioade de timp extrem de îndelungate. Din câte se pare, totul a izvorât din dorinţa unei companii de a nu se mai afla în urma giganţilor de pe piaţă. La mijlocul anilor ’80, IBM era de departe cea mai puternică şi cea mai cunoscută companie din domeniu, majoritatea celorlalte fiind nevoite să construiască dispozitive care pot funcţiona cu produsele sale.

Însă în 1985, Comisia Federală pentru Comunicaţii din Statele Unite a eliberat numeroase secţiuni din spectrul de unde radio, astfel încât orice entitate le putea folosi atât timp cât nu interzicea accesul altor persoane. Importanţa deciziei respective nu trebuie ignorată, întrucât, fără aceasta, tehnologia Wi-Fi nu ar fi fost posibilă.

Observând acest lucru, o companie denumită NCR (cea care a produs, printre altele, şi multe dintre bancomatele pe care le puteţi vedea în ziua de azi) a profitat de ocazie pentru a dezvolta o reţea locală fără fir. Desigur, progresul nu a fost unul extrem de rapid şi, astfel, au trecut nu mai puţin de şapte ani până când, în sfârşit, a fost dezvoltată tehnologia IEEE 802.11.

Iniţial, au fost disponibile două versiuni: 802.11b (care funcţionează pe banda de 2,4GHz) şi 802.11a (care funcţionează pe banda de 5,6GHz). Însă acestea nu puteau fi folosite pe piaţă, întrucât erau prea complicate pentru mulţi dintre utilizatorii de rând. Astfel, compania Interbrand a fost angajată pentru a găsi o denumire mai atrăgătoare, iar în scurt timp, aceasta a propus ”Wi-Fi”. Potrivit Wikipedia, Wifi şi WiFi sunt alte două denumiri folosite des, însă ele nu sunt aprobate de Wi-Fi Alliance.

Pentru o perioadă, aceasta din urmă a folosit sloganul „The Standard for Wireless Fidelity” (Standardul pentru fidelitate wireless), astfel că mulţi oameni au ajuns să creadă că Wi-Fi este o abreviere pentru „wireless Fidelity”. Desigur, acest lucru nu este adevărat. „Wireless Fidelity” (fidelitate wireless) nu are niciun sens, astfel că denumirea Wi-Fi este folosită doar pentru a evita una mult mai complicată, precum 802.11a.

În prezent, viteze prin WiFi sunt de aproape 3.500 de ori mai mari decât cele înregistrate în anul 1997. Mai mult decât atât, noua generaţie va aduce viteze de 3,5 ori mai mari decât cele din prezent, atingând chiar şi 20Gbps.