Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu cu USA Today, în care conducătorul companiei a declarat că peste 60% dintre cetăţenii planetei vor deţine un cont pe reţeaua sa de socializare. Această cifră ar reprezenta aproximativ 5 miliarde de utilizatori, întrucât numărul total de oameni este estimat să atingă 8,5 miliarde până în 2030. Pentru a atinge acest scop, Facebook doreşte să colaboreze cu companii şi organizaţii guvernamentale din toată lumea pentru a împinge iniţiativa Internet.org, care să ofere internet gratuit în zonele în care conexiunile sunt puţine, lente şi scumpe.

Se pare că Facebook are în plan să ofere internet gratuit, Zuckerberg confirmând faptul că există deja în producţie un model de dronă numit Aquila care funcţionează pe bază de energie solară, care ar putea transmite semnal WiFi pentru conectare la web. Cu internet gratuit şi un număr din ce în ce mai mare de utilizatori pe Facebook, probabil că în viitorul apropiat vom întâlni foarte puţine persoane care nu folosesc reţeaua de socializare zilnic.