Această activitate „mănâncă” din resursele cognitive necesare pentru alte activităţi precum gândirea şi procesarea verbală, de aceea de multe ori în timpul discuţiilor faţă în faţă suntem nevoiţi să ne mutăm privirea de la interlocutor.

Pentru contactul vizual sunt necesare aceleaşi resurse ca pentru efectuarea de raţionamente complexe, subliniază cercetătorii — aşadar, în timpul conversaţiilor este normală întreruperea contactului vizual astfel încât să fie conservate resursele cognitive.

 „Deşi contactul vizual şi procesarea verbală par independente, oamenii îşi mută frecvent privirea de la interlocutori în timpul conversaţiilor”, acest lucru sugerând că există „o interferenţă între contactul vizual şi procesarea verbală ce are loc în creier”, după cum notează autorii studiului.

Şi alte studii realizate anterior au evidenţiat prezenţa unei interferenţe între contactul vizual şi gândirea vizuală, însă noua cercetare este prima care demonstrează că aceasta merge mai departe de gândirea vizuală, afectând mai multe procese cognitive.