Instagram este o reţea socială ce a plecat de la ideea aplicării de diverse filtre pe fotografii. Între timp, a evoluat destul de mult, iar volumul de funcţii noi a devenit semnificativ. Instagram este însă o companie Facebook, iar practicile aplicate de către compania lui Mark Zuckerberg se aplică şi aici, chiar dacă este vorba de copiat.

Stories este o funcţie care iniţial a făcut valuri pe Snapchat. Între timp, a ajuns să fie introdusă pe Instagram şi, într-o oarecare măsură, pe Facebook Messenger. Fiind o idee destul de inspirată, utilizatorii de Instagram au îmbrăţişat-o cu entuziasm, iar printr-un nou update, aceasta a devenit şi mai utilă.

Fiecare postare pe Instagram poate fi acum mult mai colorată şi nu doar prin filtre. De acum înainte, prin intermediul actualizării detaliate pe blogul oficial Instagram, puteţi ataşa postărilor voastre emoticoane, stickere, un mesaj cu locaţia în care aţi imortalizat poza şi multe altele. Practic, dacă aţi folosit vreodată Snapchat şi v-aţi personalizat vreo postare, acelaşi sistem va funcţiona şi în cazul Instagram.

În momentul în care veţi încerca să postaţi o imagine pe Instagram veţi avea noi butoane cu stickere, majoritatea adaptate sezonului în care suntem.

De această dată, după cum se poate vedea în capturile de ecran de mai sus, ele sunt menite să celebreze Crăciunul şi sărbătoarea evreiască Hanukkah ce se desfăşoară în aceeaşi perioadă. Opţional, vă puteţi descărca poveştile din ultimele 24 de ore. Altfel, după o zi, acestea vor dispărea.

În momentul în care au fost introduse stickerele pe Instagram, cei de la TechCrunch au contactat un oficial al companiei pentru a afla dacă este doar o chestiune de timp până când vom vedea un magazin cu stickere contra cost. Răspunsul primit a fost destul de abstract.