Specialiştii sunt de părere că aceste cifre sunt îngrijorătoare, iar utilizarea telefonului mobil în timpul şofatului a devenit una dintre cele mai grave cauze de producere a accidentelor grave.

Potrivit psihologului Dan Ivănescu, preşedintele Asociaţiei Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieţii, folosirea telefonului mobil a devenit o dependenţă sau o obsesie, iar ca orice obsesie, nesatisfacerea ei în orice condiţii, poate genera o oarecare stare de sevraj.

„Mobilul a devenit o prelungire a corpului nostru, din păcate, avem impresia că dacă nu verificăm mobilul des sau foarte des, pierdem ceva foarte important şi ne simţim un pic agitaţi, avem o stare de disconfort, iar la unele persoane apar chiar şi momente de panică foarte accentuate”, declară psihologul Dan Ivănescu.

Totodată, specialistul recomandă persoanelor care au devenit dependente de utilizarea telefonului mobil ca, măcar o zi pe săptămână, să nu îl luăm cu noi sau să îl ţinem în sertar, în cazul în care stăm acasă.

„Putem combate această obsesie sau dependenţă ca pe oricare alta. Dacă încercăm să ne lăsăm de fumat, pur şi simplu încercăm să ţinem ţigările cât mai departe de noi, pentru a nu exista tentaţia. Aşa se întâmplă şi în cazul dependenţei de telefon. Dacă vom ţine departe de noi mobilul, măcar o zi pe săptămână, în timp vom constata ca această dependenţă a dispărut şi că se poate trăi la fel de bine şi fără utilizarea exagerată a telefonului”, declară specialistul Ivănescu.

Dintre cei 70%, 61% trimit mesaje, 27% recunosc că verifică Facebook-ul, 17% îşi fac selfie-uri, iar 10 procente sunt angajate în videoconferinţe, prin Skype sau FaceTime, se arată într-un studiu realizat de AT&T, în 2015.

În contextul în care România ocupă locul 2 în U.E., potrivit ultimului raport al Comisiei Europene, în ceea ce priveşte numărul de morţi din accidente rutiere, cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori, psihologul Dan Ivănescu afirmă că autorităţile competente ale statului trebuie să-şi facă datoria şi să îi oprească mai des pe cei care vorbesc la telefon în timp ce conduc şi să aplice amenzi suficient de mari cât să fie mai puţin atractiv vorbitul la telefon.