Organizaţia pentru ajutor umanitar Căştile Albe a prezentat imagini cu mai multe victime ale atacului şi a precizat că numărul deceselor ar putea să crească.

"Şaptezeci de persoane au murit prin asfixiere şi alte câteva sute prezintă simptomele sufocării", a spus Raed al-Saleh, directorul organizaţiei.

Uniunea Organizaţiilor de Asistenţă Medicală, o structură caritabilă cu sediul în SUA şi care lucrează cu spitalele siriene, a confirmat că sunt cel puţin 70 de persoane decedate. Medicii au precizat că au tratat localnici cu simptome precum convulsii şi salivă abundentă (spume la gură), specifice pentru expunerea la substanţe neurotoxice sau clor.

Potrivit unor surse de la faţa locului, ar fi fost folosit un dispozitiv de tip bombă-butoi cu gaz sarin, care a fost aruncat dintr-un elicopter.

Departamentul de Stat al SUA a catalogat drept terifiante aceste informaţii şi a cerut tragerea la răspundere a regimului condus de către Bashar al-Assad.

"Urmărim îndeaproape informaţiile îngrijorătoare privind un alt presupus atac cu arme chimice, de data aceasta care a vizat un spital din Douma, Siria. Rapoartele din partea mai multor contacte şi a personalului medical de la faţa locului indică un număr mare de victime, inclusiv în rândul familiilor care se ascund în adăposturi. Aceste informaţii, dacă sunt confirmate, sunt îngrozitoare şi necesită un răspuns imediat al comunităţii internaţionale. Regimul Assad şi susţinătorii acestuia trebuie să fie traşi la răspundere şi trebuie prevenite noi atacuri. Rusia, cu sprijinul neclintit pentru regim, poartă răspunderea pentru aceste atacuri brutale, care vizează nenumăraţi civili prin sufocarea celor mai vulnerabile comunităţi din Siria cu arme chimice. Prin protejarea Siriei, Rusia şi-a încălcat angajamentele faţă de Naţiunile Unite ca garant. A încălcat Convenţia privind Armele Chimice şi Rezoluţia 2118 a Consiliului de Securitate al ONU. Protejarea regimului Assad de către Rusia şi incapacitatea de a opri folosirea armelor chimice în Siria pun sub semnul întrebării angajamentul Rusiei de a soluţiona criza globală şi priorităţile pentru neproliferare. Statele Unite cer Rusiei să înceteze imediat acest sprijin şi să colaboreze cu comunitatea internaţională pentru a preveni alte atacuri chimice barbare", a transmis Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.