Comisia electorală centrală rusă a anunţat că site-ul său a fost ţinta unei încercări nereuşite de atac informatic în timpul alegerilor prezidenţiale.

Preşedinta Comisiei, Ella Pamfilova, a declarat pentru presă că a fost vorba despre o tentativă de atac prin negarea distribuită a serviciului (DDoS) provenind de la computere din 15 ţări, fără să le numească.

Eforturi de perturbare a site-ului au avut loc în timp ce alegători din Extremul Orient votau deja, însă ele au fost respinse de autorităţile ruse, a declarat ea.

În contextul în care autorităţi americane anchetează cu privire la presupuse atacuri informatice ruse şi alte amestecuri în alegerile care l-au adus pe Donald Trump la Casa Albă în 2016, autorităţile ruse au avertizat că puteri străine caută să se amestece în scrutinul de duminică.

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să obţină al patrulea mandat şi speră la o înaltă prezenţă la urne.