Unul dintre trenuri, care mergea de la New York la Miami, a lovit un alt tren şi a deraiat aproape de oraşul Columbia, capitala statului Carolina de Sud, a anunţat Poliţia, precizând că toţi pasagerii au fost evacuaţi. 

În una dintre garnituri se aflau 139 de pasageri, iar cealaltă transporta marfă, a mai precizat Poliţia locală. 

În urma accidentului, cel puţin doi oameni au murit, iar alţi 50 au fost răniţi.