Conform estimărilor, 2.500 de persoane au luat parte la demonstraţia de duminică din centrul Kievului, pentru eveniment fiind desfăşuraţi de asemenea 3.000 de poliţişti.

În plus, alte câteva sute de persoane au demonstrat în alte oraşe din ţară, în special în vestul şi centrul Ucrainei.

Saakaşvili, care a fost alungat luni din Ucraina, este cel care a făcut apel la organizarea acestor demonstraţii.

Saakaşvili, fost aliat al lui Poroşenko, a adunat sprijin prin marşuri în întreaga ţară pentru campania sa anticorupţie împotriva preşedintelui ucrainean înainte de expulzare.

Poroşenko l-a ajutat pe Saakaşvili să devină guvernator al regiunii Odesa în 2015. Însă Saakaşvili a demisionat un an şi jumătate mai târziu, acuzându-l pe Poroşenko de susţinerea corupţiei.