''Aceste evacuări au dat o nouă şansă la viaţă unui număr de peste 1.000 de refugiaţi care au fost reţinuţi în Libia şi care au avut de suferit enorm'', a declarat Vincent Cochetel, emisarul special al UNHCR pentru Mediterana Centrală.

''Până la sfârşitul lui 2018, sperăm să evacuăm mai multe mii'' de refugiaţi, a precizat Cochetel.

În ultimele 48 de ore au fost transportaţi refugiaţi pe calea aerului din Tripoli către Niger şi Italia.

UNHCR a afirmat din Geneva că 128 de persoane au fost transportate marţi la Niamey şi 150 - la Roma.

Separat, din Roma, Ministerul italian de Interne a anunţat că Roma a preluat 73 de femei, 59 de bărbaţi şi 18 copii proveniţi din Eritreea, Somalia, Sudanul de Sud.

Potrivit ministerului, Italia a preluat în decembrie un prim lot de circa 160 de refugiaţi. Ei vor fi cazaţi în clădiri administrate de către organizaţii umanitare catolice.

Libia este principalul punct de plecare pentru migranţii care încearcă să ajungă pe mare în Europa. Dar ţara se confruntă cu un război civil şi migranţii sunt supuşi în mod curent abuzurilor, muncii forţate şi detenţiei.