Cunoscut şi sub denumirea „Polul gerului”, orăşelul Oymyakon este locul în care s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din emisfera nordică şi cea mai geroasă localitate de pe Pământ. Acum, aici locuiesc aproximativ 500 de oameni, însă în anii '20 şi '30 în Oymyakon opreau doar păstorii de turme de reni, care îşi adăpau animalele de la izvorul termal aflat în apropiere.

Mai târziu, guvernul sovietic a demarat un program de controlare a populaţiilor de nomazi, despre care credea că sunt „dificile” şi „înapoiate” cultural şi tehnologic, aşa că au transformat orăşelul într-o localitate de rezidenţă pentru nomazi.

În mod ironic, denumirea „Oymyakon” se traduce în „apă care nu îngheaţă”, tocmai datorită izvorului termal cu apă caldă din zonă. Localnicii din aşezarea siberiană se încălzesc cu combustibili precum lemnul sau cărbunele şi, pentru că regiunea nu este prietenoasă cu agricultura, oamenii se hrănesc cu carne de ren sau de cal. În localitate există un singur magazin, aprovizionat doar cu produse de bază, iar localnicii sunt, în mare parte, pescari sau vânători.

Medicii spun că motivul pentru care localnicii nu suferă de malnutriţie este continuţul bogat de nutrienţi al laptelui animalelor crescute în zonă. Rezidenţii localităţii s-au adaptat la vremea geroasă, greu de suportat chiar şi pentru cei căliţi. De aceea, singura şcoală din orăşel se închide doar atunci când temperaturile scad sub -52 de grade Celsius.

Oymyakon este situat la 750 de metri deasupra mării, iar durata unei zile variază de la 3 ore, în luna decembrie, la 21 de ore, pe parcursul verii. În ciuda iernilor grele, nu este un lucru neobişnuit ca vara temperaturile să urce până la 30 de grade Celsius.

Asta nu înseamnă că viaţa localnicilor este uşoară. Pe timpul iernii, cerneala din pixuri îngheaţă, paharele li se lipesc de buze adeseori, iar bateriile mor. De aceea, oamenii se tem să oprească motoarele maşinilor, pentru că riscă să nu le mai poată porni. De altfel, o altă problemă cu care se confruntă oamenii din Oymyakon este reprezentată de înmormântări, care pot dura şi trei zile. Pământul trebuie întâi încălzit, ca apoi groparii să poată săpa. Încălzirea se face prin aprinderea unui foc mare şi, pe măsură ce pământul se încălzeşte, sunt îngropaţi cărbuni încinşi în el.

Mai multe companii de turism oferă pachete de călătorie pentru aventurierii dornici să experimenteze un sejur asemănător cu cel de la Poli, însă puţini sunt cei care se încumetă să meargă aici.