În această săptămână, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, s-a declarat nemulţumit de faptul că jurnalistul nu a fost pus sub acuzare, dar că este datoria sistemului judiciar să accelereze procesul.

"Asta m-a deranjat cu adevărat, pentru că nu aş vrea ca el să fie nefericit din cauza mea. Dar îl pot reconforta. Dacă eu mă pot obişnui să fiu ostatic timp de peste un an, atunci poate şi el să gestioneze situaţia", a precizat Deniz Yucel, potrivit unui comunicat transmis de către avocaţii acestuia.

Yucel, corespondent al ziarului german Die Welt, susţine că acuzaţiile împotriva sa - faptul că a lucrat în Turcia fără o acreditare de presă emisă de către guvern - nu sunt serioase.

Deniz Yucel este unul dintre cei peste 165 de angajaţi din domeniul mass-media care sunt în prezent încarceraţi în Turcia, fiind acuzaţi de implicare în tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016. Acţiunile Ankarei au fost dur criticate de mai multe state europene şi organizaţii pentru drepturile omului.

La 1 ianuarie, Mevlut Cavusoglu a declarat că se aşteaptă ca relaţiile ţării sale cu Germania să se normalizeze în 2018. Ministrul turc de Externe se va întâlni în acest weekend cu omologul său german, Sigmar Gabriel.

Cancelarul german Angela Merkel a cerut de mai multe ori eliberarea cetăţenilor germani reţinuţi în Turcia. În replică, Ankara a acuzat Berlinul că oferă un refugiu militanţilor kurzi şi suspecţilor căutaţi pentru presupuse legături cu puciul eşuat. Peste trei milioane de imigranţi turci trăiesc în Germania.