După ce Tsai Ing-wen a câştigat alegerile prezidenţiale din Taiwan, în 2016, relaţiile dintre Beijing şi Taipei s-au degradat constant, din moment ce liderul de la Taipei susţine independenţa Taiwanului faţă de China. Beijingul consideră că Tsai Ing-wen are intenţia de a adopta o declaraţie de independenţă a Taiwanului, aspect ce reprezintă o ”line roşie” pentru China.

”Va trebui să vedem dacă factorii de decizie politică din China sunt sau nu raţionali. Privind relaţia Taiwan-China din perspectivă regională, orice responsabil politic raţional trebuie să judece cu foarte mare atenţie dacă lansarea unui război constituie o opţiune”, a declarat Tsai Ing-wen, adăugând că nu exclude un atac din partea Chinei.

În ultimele luni, China a efectuat mai multe exerciţii militare în proximitatea Taiwanului, însă Tsai Ing-wen insistiă că aceastea nu au provocat nelinişte în Taipei. Preşedintele taiwanez a adăugat că există mijloace de comunicare cu Beijingul, în pofida faptului că oficialii chinezi au oprit liniile de comunicare cu Taipeiul.