Europarlamentarii britanici deţin 73 de mandate în prezenta legislatură a Parlamentului European, iar Uniunea Europeană trebuie să decidă ce va face cu aceste mandate după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, prevăzută pentru martie 2019, cu două luni înaintea următoarelor alegeri europene.

Din aceste 73 de locuri, 27 ar trebui redistribuite între state membre subreprezentate, inclusiv Franţa, Spania, Italia, Olanda şi Irlanda, consideră membrii comisiei pentru afaceri constituţionale a PE.

Potrivit comisiei, cele 46 care mai rămân trebuie ţinute ca rezervă în parte pentru alte ţări care vor adera la UE în anii care vin, dar şi pentru situaţia în care se va decide introducerea de liste paneuropene.

În prezent, cetăţenii UE pot vota doar pentru candidaţi din propriile ţări, dar se fac eforturi pentru schimbarea acestui sistem astfel ca unii dintre candidaţi să poată reprezenta o platformă la nivelul întregii Uniunii. Pentru a fi adoptată, această modificare trebuie aprobată în unanimitate de guvernele din UE.

Introducerea unei circumscripţii transnaţionale "va întări percepţia cetăţeniei UE şi caracterul european al alegerilor", au argumentat eurodeputaţii într-o declaraţie citată de dpa.

Plenul PE urmează să supună la vot propunerea în acest sens la următoarea sa sesiune plenară, în februarie, iar ulterior statele membre trebuie să adopte în unanimitate schimbările vizate.