În ce an va deveni islamul a doua religie din SUA

În ce an va deveni islamul a doua religie din SUA
Sursa: www.digi24.ro Foto: pewresearch.com 11.01.2018 21:54
Până în 2040, musulmanii vor deveni al doilea grup religios, ca mărime, din Statele Unite, arată un studiu recent al Centrului de Cercetare Pew.

Islamul va devansa, până în 2040, iudaismul, a doua cea mai răspândită religie din Statele Unite, indică studiul.

În următoarele decenii, populaţia musulmană din SUA se va dubla, de la 3,45 de milioane, conform datelor din 2017, la 8,09 milioane în 2050, subliniază Centrul de Cercetare Pew, conform Newsweek.

„Musulmanii din SUA nu sunt la fel de numeroşi ca numărul de americani care se identifică ca fiind, prin religie, evrei, potrivit estimărilor noastre”, se precizează în studiu.

„În acelaşi timp, previziunile noastre sugerează că populaţia musulmană din SUA va creşte mult mai repede decât populaţia evreiască a ţării”, notează experţii Pew.

Majoritatea populaţiei musulmane este condensată în zonele metropolitane.

Creşterea numărului este alimentată de nivelul ridicat al natalităţii în rândul comunităţii musulmane şi de fenomenul imigraţiei.

Centrul Pew mai scrie că, din 2016, un număr record de musulmani au ajuns în Statele Unite. În 75% dintre familiile musulmane din America există un imigrant sau chiar o familie de imigranţi.  

Studiul a folosit datele ultimului recensământ din Statele Unite, combinate cu rezultatele rapoartelor derulate de Centrul Pew în 2007, 2011 şi 2017.

ULTIMELE ŞTIRI