Super-soldaţii hibrid ai lui Stalin: A cerut încrucişarea oamenilor cu maimuţe

Super-soldaţii hibrid ai lui Stalin: A cerut încrucişarea oamenilor cu maimuţe
Sursa: jurnal.md/digi24.ro Foto: alarabiya.net 09.09.2017 11:19
Dictatorul sovietic Iosif Stalin a ordonat înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial crearea unor super-războinici prin încrucişarea oamenilor cu maimuţele, conform unor documente secrete. Potrivit acestora, la mijlocul anilor 1920, un om de ştiinţă din Rusia, Ilia Ivanov, a fost obligat să încerce încrucişarea oamenilor cu maimuţe în vederea obţinerii unor super-războinici, scrie site-ul The Scotsman.com.

Cercetătorul avea o experienţă vastă în încrucişarea animalelor, obţinând de-a lungul timpului mai multe rase hibride.

Potrivit unor surse de la Moscova, Stalin i-ar spus omului de ştiinţă, poreclit „Red Frankenstein” (Frankenstein cel Roşu): „Vreau o fiinţă umană nouă, invincibilă, insensibilă la durere, rezistentă şi indiferentă faţă de calitatea alimentelor pe care le mănâncă”.

Pe lângă scopul militar, aceşti hibrizi ar fi urmat să fie folosiţi şi la muncă, pentru a se obţine o productivitate mai mare.

În 1926, după revoluţia bolşevică, Biroul Politic de la Moscova a transmis cererea Academiei de Ştiinţe cu scopul de a construi o „maşinărie vie de război”. Ordinul a venit într-un moment în care Uniunea Sovietică era angajată într-o cruciadă pentru a transforma lumea, cu ingineria socială considerată partener al industrializării: au fost create noi oraşe, s-a adoptat un alt stil de arhitectură şi a fost înfiinţată o nouă societate egalitaristă - comunismul.

În acea perioadă, autorităţile sovietice se străduiau să reconstruiască Armata Roşie, greu încercată în timpul Primului Război Mondial. De asemenea, exista şi o presiune puternică pentru a găsi mai multă forţă de muncă, în special una care să nu se plângă, pentru că Rusia dorea să lanseze primul său plan cincinal pentru industrializarea rapidă.

Cercetătorul Ilia Ivanov era foarte apreciat la acea vreme. El şi-a clădit o bună reputaţie sub ţar, când în 1901 a înfiinţat primul centru mondial pentru inseminarea artificială a raselor, unde a şi obţinut mai multe rase hibride în urma încrucişării cailor cu măgari şi zebre.

Realizările lui Ivanov au ajuns la urechile conducătorilor sovietici care au decis ca omul de ştiinţă să înceapă cercetări în vederea obţinerii unor super-fiinţe hibride prin încrucişarea oamenilor cu maimuţe. Astfel, în 1926 a fost trimis în Africa de Vest cu 200.000 de dolari pentru a-şi desfăşura primul experiment cu cimpanzei.

Între timp, un centru de cercetare a fost înfiinţat în Georgia - locul de naştere al lui Stalin. Acolo se încerca, în premieră, şi evoluţia forţată a cimpanzeilor. În plus, se urmărea ca prin încrucişare să rezulte oameni cu o putere similară ca cea a primatelor.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI