Italia: Şapte profesori universitari, plasaţi în arest la domiciliu în cadrul unei anchete de corupţie

Italia: Şapte profesori universitari, plasaţi în arest la domiciliu în cadrul unei anchete de corupţie
Sursa: www.agerpres.ro Foto: ap 26.09.2017 07:28
Şapte profesori universitari italieni au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar 22 au fost suspendaţi din învăţământul superior, în urma unei anchete de corupţie la nivel naţional, informează DPA.

Profesorii, toţi experţi în drept fiscal, sunt acuzaţi de manipularea promovărilor în sistemul universitar, printr-un schimb reciproc de favoruri, a indicat luni Garda Financiară (Guardia di Finanza).

În total 59 de profesori sunt cercetaţi, prin aceştia figurând şi Augusto Fantozzi, fost ministru de finanţe şi administrator judiciar al companiei aeriene Alitalia.

Fantozzi şi-a mărturisit nevinovăţia prin intermediul avocatului său, care a vorbit cu agenţia de ştiri ANSA.

Nepotismul şi lipsa unui sistem meritocratic sunt două dintre tarele care afectează de multă vreme sistemul universitar italian, fiind adesea considerate responsabile pentru dorinţa tinerilor cercetători de a-şi continua cariera în străinătate.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI