Aceste bancnote - autentice - ”probabil au fost tăiate cu foarfece”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al justiţiei geneveze, Vincent Derouand, confirmând o informaţie dezvăluită de ziarul La Tribune de Genève.

”Acest lucru a avut ca efect colateral înfundarea toaletelor”, spune el.

Faptele s-au petrecut la jumătatea lui mai. Mai întâi au fost înfundate toaletele din sala seifurilor agenţiei UBS, care dispune de servicii de gestionare a averii, potrivit justiţiei. Câteva zile mai târziu, grupurile sanitare de la trei restaurante din cartier s-au confruntat cu aceeaşi problemă.

O parte a banilor a putut să fie recuperată şi păstrată de către autorităţi, care suspectează două persoane. Justiţia refuză să spună mai multe în acest stadiu, ancheta fiind în curs.

Potrivit La Tribune de Genève, aceste fonduri ar aparţine unor femei spaniole care au depus bani într-un seif la Geneva, în urmă cu mai mulţi ani.

Cum a aflat poliţia despre acest caz? ”Prin plângeri ale unor restaurante”, nemulţumite să-şi vadă toaletele înfundate, chiar dacă era vorba despre bani.

Pentru ca misterul să fie şi mai mare, ”un avocat, reprezentanţi ai persoanelor care au aruncat bancnote, au trecut şi le-au despăgubit” cheltuielile cu instalatorii, declară Derouand, care a precizat că proprietarii şi-au retras, după aceea, plângerile.

Cu toate că distrugerea bancnotelor nu este ilegală în Elveţia, şi nici înfundarea toaletelor cu bancnote, justiţia a hotărât să-şi continue ancheta, ”ca măsură de precauţie, pentru a verifica provenienţa bancnotelor”, şi anume să stabilească dacă nu cumva au o origine îndoielnică, a spus el.

UBS nu a comentat.