"Arakan Rohingya Salvation Army (ARSA) declară oprirea temporară a operaţiunilor sale militare ofensive", a arătat gruparea rebelă într-un comunicat pe Twitter.

ARSA, care afirmă că doreşte apărarea drepturilor încălcate ale acestei minorităţi musulmane, adaugă că vrea astfel să favorizeze sosirea ajutorului umanitar.

Myanmarul va crea în nord-vestul ţării tabere pentru a primi musulmani rohingya strămutaţi din cauza tulburărilor, au anunţat sâmbătă media oficiale, o premieră de la începutul crizei în urmă cu 15 zile, a relatat sâmbătă AFP.

Vineri, ONU a tras semnalul de alarmă şi i-a cerut liderului Myanmarului, Aung San Suu Kyi, "să se mobilizeze": numărul musulmanilor rohingya care au fugit în Bangladesh în ultimele săptămâni a ajuns la 270.000. Iar mii dintre ei sunt în continuare pe fugă, pe drumuri sau uneori refugiaţi pe coline departe de frontieră, fără apă sau hrană.

Guvernul a promis crearea a trei tabere în nordul, sudul şi centrul districtului Maungdaw — epicentrul violenţelor de două săptămâni.

"Persoanele strămutate care sunt în prezent împrăştiate vor putea primi un ajutor umanitar şi îngrijiri medicale", oferite de Crucea Roşie locală, a transmis sâmbătă cotidianul Global New Light of Myanmar.

Civilii rohingya fug de violenţele din regiunea lor după ce armata a lansat o amplă operaţiune în urma unor atacuri la sfârşitul lunii august asupra unor posturi de poliţie de către rebelii din ARSA.

Bangladeshul a cerut Myanmarului să oprească acest exod. Circa 27.000 de budişti şi hinduşi şi-au părăsit de asemenea satele. Ei au găsit în mare parte refugiu în mănăstirile şi şcolile de la sud de această regiune.