"Da, am semnat ordinele", a declarat Jim Mattis în faţa jurnaliştilor, fără a preciza vreo cifră. "Aceasta le va permite forţelor afgane să luptă mai eficient", a adăugat el, subliniind că va fi vorba inclusiv de consilieri militari.

În faţa situaţiei foarte precare a forţelor guvernamentale pe teren în războiul împotriva talibanilor, preşedintele Donald Trump a acceptat să suplimenteze numărul soldaţilor americani aflaţi în Afganistan. El i-a lăsat secretarului Apărării, Jim Mattis, responsabilitatea stabilirii numărului de soldaţi care vor fi trimişi ca întăriri. Cel mai frecvent se vorbea despre 4.000 de militari în plus.

În Afganistan se aflau până joi 11.000 de militari americani, a dezvăluit miercuri Pentagonul. Numărul include, pe lângă militarii care, alături de colegii lor din NATO, se ocupă de pregătirea şi antrenamentul trupelor afgane, şi forţele speciale desfăşurate în ţară pentru operaţiuni antiteroriste împotriva Al-Qaida sau Stat Islamic care încearcă să se implementeze cât mai solid în regiune.