Pentagonul autorizează bazele militare americane să doboare dronele suspecte

Pentagonul autorizează bazele militare americane să doboare dronele suspecte
Sursa: www.zf.ro Foto: AP 08.08.2017 11:12
Pentagonul a autorizat, luni, bazele militare ale Statelor Unite să doboare orice dronă suspectă care zboară în proximitatea unităţilor, măsură ce are scopul de a spori securitatea bazelor americane, informează CNN.

Căpitanul Jeff Davis, purtător de cuvânt al Pentagonului, a precizat că directivele legate de autorizarea dronelor au fost transmise către toate ramurile ce ţin de securitatea naţională încă de la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit acestuia, obiectivele militare americane, asupra cărora este interzis survolul, au acum autorizaţia să doboare orice aeronavă fără pilot a cărei prezenţă este considerată ca ameninţare pentru personal unităţii sau pentru echipamentele militare.

"Ne păstrăm dreptul la autoapărare şi în ceea ce priveşte (...) dronele care operează deasupra instalaţiilor militare. Aceste noi directive ne permit să acţionăm pentru oprirea acestor ameninţări", a adăugat Davis.

În Statele Unite, zborurile dronelor sunt reglementate de Agenţia Federală de Aviaţie.

”Creşterea numărului de drone comerciale sau private din Statele Unite a pus sub semnul întrebării siguranţa şi securitatea instalaţiilor noastre”, a continuat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI