Forţele americane din Afganistan au indicat "că au cunoştinţă de un incident în districtul Pol-e Alam, în provincia Logar, cu potenţiale victime civile".

"A fost deschisă o anchetă oficială", se arată într-un comunicat.

Potrivit unor oficiali americani citaţi de DPA, cel puţin 12 civili au fost omorâţi în atac.

Saleem Saleh, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Logar, a spus pentru AFP că forţele americane desfăşurau o operaţiune comună cu trupele afgane în satul Dasht-e-Bari, când au fost atacate de insurgenţi talibani.

"Forţele străine au ripostat, iar talibanii s-au ascuns în locuinţele civililor din apropiere. Apoi ele au cerut întăriri aeriene care au bombardat casele, făcând victime în rândul civililor", a explicat el.

"Treisprezece civili au fost ucişi în atacuri, iar 15 au fost răniţi. Toţi erau membri ai aceleiaşi familii, inclusiv femei şi copii", a precizat el.

"Cel puţin 12 talibani, între care mai mulţi comandanţi, au fost de asemenea ucişi în operaţiune", a adăugat el.

Shahpoor Ahmadzai, un purtător de cuvânt al poliţiei provinciale, a confirmat derularea faptelor şi că bilanţul a fost de 13 civili morţi şi 15 răniţi.

Conflictul din Afganistan se intensifică, iar civilii plătesc în continuare un tribut foarte greu. În acest an au fost înregistrate cele mai multe decese în rândul civililor de la începutul statisticilor în 2009. Numai în cursul primului semestru din 2017, 1.662 de persoane au fost ucise şi peste 3.500 rănite, conform ONU.

Pentagonul a dezvăluit miercuri că 11.000 de militari americani sunt prezenţi în acest moment în Afganistan, un număr mult mai mare decât cel de 8.400 menţionat până acum.

Săptămâna trecută, preşedintele american Donald Trump, revenind asupra promisiunii de campanie de a retrage SUA din Afganistan, a deschis calea pentru trimiterea a mii de soldaţi suplimentari — până la 3.900 de militari, conform Pentagonului.