Trei persoane au fost găsite decedate, iar şapte au fost rănite după alunecarea de teren produsă în apropierea localităţii Bijie din provincia Guizhou, au indicat reprezentanţii guvernului local pe site-ul instituţiei.

Bilanţul anterior indica 25 de persoane dispărute.

Căutarea continuă, iar echipele de salvare au furnizat asistenţă umanitară populaţiei afectate de dezastru, potrivit aceleiaşi surse.O înregistrare video publicată luni pe contul de Twitter al Ziarul Poporului, publicaţia Partidului Comunist din China, a prezentat imagini spectaculoase în care se vede o bucată dintr-un deal prăbuşită şi un nor de praf ce se înalţă către cer, deasupra ţipetelor îngrozite ale locuitorilor.

Alunecarea de teren s-a produs în jurul orei 10:40 a.m. în Zhangjiawan, fiind afectate zeci de gospodării, potrivit Departamentului de informare din Bijie.

Autorităţile civile locale au amplasat corturi, saltele şi paturi de campanie în zona afectată.Alunecările de teren au loc în mod regulat în zonele rurale şi montane din China, mai ales în timpul ploilor torenţiale.

Condiţiile meteorologice extreme din această vară au declanşat o serie de dezastre produse în jumătatea de sud a ţării, lăsând în urmă mulţi morţi şi sinistraţi.

În iunie şi august, două alunecări de teren de proporţii care au avut loc în provincia Sichuan (sud-vest), au făcut peste 30 de zeci de morţi şi zeci de dispăruţi.

În iulie, şaizeci de oameni au murit în urma unor alunecări de teren şi a inundaţiilor din în Hunan (centru), iar aproximativ 1,6 milioane de locuitori au fost strămutaţi.