Desfăşurând percheziţii în birourile site-ului linksunten.indymedia.org de la Freiburg (sud-vest), anchetatorii germani au descoperit cuţite, bastoane, bucăţi de ţevi şi praştii, a precizat ministrul de interne german Thomas de Maiziere, apropiat al cancelarului federal conservator Angela Merkel care va candida la finalul lui septembrie pentru un al patrulea mandat.

'Continuarea exploatării acestui site este, începând de acum, o infracţiune penală', a declarat ministrul, care doreşte să-i 'combată în mod dur pe extremiştii de stânga ce pot fi violenţi în Germania'.

Potrivit lui Thomas de Maiziere, Indymedia este scena 'aproape cotidiană' a unor afirmaţii pline de ură, de propagandă şi chiar 'asistenţă concretă' pentru comiterea de infracţiuni, de exemplu prin discutarea modului în care se fac cocktailuri Molotov sau salutând incendierea maşinii unui responsabil al poliţiei, în faţa locuinţei acestuia.

Forumul a fost cu precădere activ în timpul summitului G20 organizat la începutul lui iulie, la Hamburg (nord), servind la organizarea manifestaţiilor, barajelor, dar şi a violenţelor din marja reuniunii oficiale.

Înfiinţat în 2009, Indymedia a devenit platforma de internet cea mai frecventată de extrema stângă şi le permite utilizatorilor să posteze în mod anonim. Astfel, un contributor anonim a livrat de exemplu, în mai 2016, datele personale — inclusiv adresele şi numerele de telefon — a peste 2.000 de participanţi la congresul partidului populist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).