Un avion al spionajului militar rus a survolat Washingtonul

Un avion al spionajului militar rus a survolat Washingtonul
Sursa: www.zf.ro Foto: cnn.com 10.08.2017 09:58
Un avion al spionajului militar rus a survolat, miercuri, capitala Statelor Unite, Washington DC., operaţiune pe care Departamentul de Stat al SUA o consideră legală, existând în tratat între cele două state în acest sens, potrivit Politico.eu.

Avionul rusesc, care zbura la o altitudine joasă, a fost reperat survolând Washingtonul, dar şi Bedminster, localitatea din New Jersey în care preşedintele Donald Trump îşi petrece vacanţa. Aeronava, un Tupolev Tu-154M a zburat deasupra New Jersey după care s-a îndreptat spre New York, a relatat un oficial american pentru Fox News.

Departamentul de Stat al SUA a precizat că operaţiunea a fost legală deoarece între cele două ţări există un tratat ce a fost semnat în 1992, care permite fiecărei părţi să efectueze zboruri de supraveghere asupra celeilalte. În ultimii 15 ani, s-au înregistrat peste 165 de astfel de zboruri.

Aeronava ar fi zburat şi deasupra oraşului Dayton, Ohio, în apropierea bazei militare aeriene Wright Patterson. Potrivit oficialilor americani, avionul Tupolev Tu-154M a părăsit miercuri Moscova şi a survolat Islanda înainte de a intra în spaţiul aerian al Statelor Unite. Avionul spionajului militar rus a mai survolat Virginia şi Pennsylvania.

”Misiunea a fost una de rutină”, a declarat un reprezentant al Pentagonului, care a adăugat că ruşii au notificat efectuarea operaţiunii cu 72 de ore înainte şi ca la bordul aeronavei s-au aflat şi observatori americani. Oficialul american a precizat că totul s-a desfăşurat într-un cadru foarte controlat şi sigur.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI