Autorităţile locale au emis un ordin de evacuare pentru aproximativ 4.300 de persoane din oraşul Tadami (prefectura Fukushima), situat la 270 de kilometri nord de capitala Tokyo, avertizând totodată populaţia în privinţa producerii de alunecări de teren şi a creşterii debitelor râurilor.De asemenea, peste 1.400 de locuitori au primit ordinul de a-şi părăsi locuinţele în localitatea Gosen din prefectura Niigata, unde autorităţile locale sunt îngrijorate de apariţia inundaţiilor.

Potrivit DPA, pe moment nu există relatări despre producerea de pagube în regiunile afectate.Aceste măsuri au fost luate în contextul în care Agenţia Meteorologică din Japonia a avertizat marţi cu privire la continuarea ploilor şi producerea de inundaţii şi alunecări de teren în prefecturile Niigata, Fukushima, Yamagata şi Miyagi.

La începutul lunii iulie, ploile torenţiale au crescut debitul râurilor şi au inundat zone rezidenţiale, provocând alunecări de teren pe insula sudică Kyushu, soldate cu cel puţin 34 de morţi şi şapte dispăruţi.