"Ei bine, mă întreb de ce Secret Service, dacă era abject, de ce Secret Service le-a permis accesul acestor oameni. Preşedintele beneficia de protecţia Secret Service în acel moment, iar acest lucru mi-a ridicat un semn de întrebare", a declarat duminică Jay Sekulow, membru al echipei de avocaţi ai lui Trump, la programul "This Week" al postului de televiziune ABC.

Într-un răspuns trimis pe e-mail la întrebările despre comentariile făcute de Sekulow, purtătorul de cuvânt al Secret Service, Mason Brayman, a declarat că tânărul Trump nu se afla sub protecţia Secret Service la momentul întâlnirii din iunie 2016. "Donald Trump Jr. nu se afla sub protecţia USSS în iunie 2016. Prin urmare, nu am fi verificat pe nimeni care se întâlnea cu el în acel moment", a răspuns Brayman într-o declaraţie trimisă pe e-mail.

Donald Trump Jr. a recunoscut că s-a întâlnit cu o avocată rusă în New York în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 după ce i s-a spus că femeia ar putea avea informaţii compromiţătoare despre contracandidata tatălui său, democrata Hillary Clinton.

Misiunea Secret Service este să asigure protecţia preşedintelui SUA. Agenţia asigură totodată protecţia principalilor candidaţi la preşedinţie. Însă rolul său în a verifica persoanele care au întâlniri cu un preşedinte american sau cu candidaţi la preşedinţie se limitează la asigurarea siguranţei fizice a celui pe care-l protejează.