Noi dezvăluiri în scandalul cu ruşii în care este implicat Donald Trump jr.

Noi dezvăluiri în scandalul cu ruşii în care este implicat Donald Trump jr.
Sursa: jurnal.md/digi24.ro Foto: Gulliver//GettyImages 15.07.2017 11:22
Un lobbyst ruso-american, fost agent sovietic de contrainformaţii, a participat la întâlnirea din iunie 2016 între fiul mai mare şi ginerele lui Donald Trump şi o avocată rusă despre care cei doi credeau că deţine informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton, a dezvăluit postul NBC News, scrie AFP, preluată de News.ro.

Nu s-a ştiut nimic până acum de prezenţa acestei persoane la întâlnirea dezvăluită sâmbăta trecută de New York Times.

Participanţii la această întâlnire, care a avut loc în Trump Tower, pe 9 iunie 2016, erau Donald Trump Jr., cumnatul său, Jared Kushner, fostul director de campanie al candidatului republican, Paul Manafort, avocata rusă Natalia Veselniţkaia şi acest bărbat, al cărui nume nu a fost dezvăluit.

NBC afirmă că este un agent de contraspionaj, un fost militar, care a emigrat în Statele Unite şi a obţinut cetăţenia americană. Agenţia americană The Associated Press scrie că ar fi vorba despre Rinat Ahmetşin.

Fostul ofiţer a confirmat pentru AP că a fost prezent la întâlnire, însă a declarat că nu are, în prezent, vreo legătură cu serviciile ruse de informaţii.

Avocatul lui Donald Jr., Alan Futerfas, a confirmat prezenţa acestei persoane, care a fost prezentat atunci drept un prieten al lui Emin Agalarov şi „poate un prieten al Nataliei”. Futerfas a declarat că acest bărbat i-a dat asigurări că nu lucra pentru Guvernul rus şi că, în orice caz, clientul său nu ştia la acea vreme nimic despre trecutul rusului.

Emin Agalarov este un cântăreţ rus, prieten al familiei Trump, care a ajutat la organizarea întâlnirii.

Donald Trump Jr., care îi este foarte apropiat de tatăl său, a recunoscut săptămâna aceasta că a primit-o pe Veselniţkaia, în speranţa că o să-i transmită informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton. Aceasta nu s-ar fi aflat, însăm în posesia unor astfel de informaţii şi ar fi abordat la întâlnire mai degrabă subiectul legii americane supranumite „Magniţki”, o lege care prevede sancţiuni împotriva Rusiei.

Veselniţkaia a respins, la rândul ei, orice legături cu puterea rusă.

Dezvăluirea acestei întâlniri a zguduit tabăra Trump, care subliniază de luni de zile că nu a existat vreo tentativă de coordonare cu ruşii în timpul campaniei prezidenţiale americane.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI