Boris Nemţov (55 de ani), unul din criticii cei mai vocali ai preşedintelui Vladimir Putin, a fost asasinat în timp ce traversa un pod în centrul Moscovei, foarte aproape de zidurile Kremlinului. Nemţov lucrase la un raport privind implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina, iar asasinarea sa a trimis fiori reci în cercurile de opoziţie.

După mai mult de opt luni de audieri şi trei zile de deliberări, cei 12 juraţi i-au declarat vinovaţi pe inculpaţi, printre care se află Zaur Dadaev, fost soldat în Cecenia, considerat de procurori drept cel care a apăsat pe trăgaci.

Ceilalţi patru inculpaţi — fraţii Anzor şi Şadid Gubaşev, Temirlan Eskerhanov şi Hamzat Bakaev — au fost găsiţi vinovaţi de complicitate la asasinat, în schimbul căruia grupului i s-ar fi promis 15 milioane de ruble (peste 250.000 de dolari).

Toţi inculpaţii, originari din republicile ruse musulmane Cecenia şi Inguşetia, au respins acuzaţiile aduse.

Pedepsele propriu-zise vor fi stabilite de tribunal şi comunicate în următoarele zile.

Un al şaselea bărbat, cecenul Ruslan Muhudinov, identificat în decembrie 2015 drept comanditarul prezumtiv al crimei, este dat în continuare în urmărire de poliţie.

Apropiaţi ai lui Nemţov au acuzat anturajul lui Ramzan Kadîrov, autoritarul lider cecen, şi chiar pe acesta de responsabilitate pentru uciderea opozantului. La începutul lunii decembrie, justiţia rusă a refuzat însă convocarea lui Kadîrov în calitate ca martor.