Potrivit presei locale, Edi Rama a trimis însă mesaje deputaţilor din propria tabără pentru a îi anunţa că partidul lor rămâne la conducere.

Primele rezultate, foarte parţiale, anunţau că partidul său va obţine aproximativ 50% din voturi, faţă de 40% pentru Partidul Democrat (dreapta) condus de Lulzim Basha, 43 de ani, care s-a declarat şi el "optimist în privinţa victoriei".

Unul dintre aliaţii politici ai lui Edi Rama, primarul capitalei Tirana, Erion Veliaj, a salutat pe Twitter "o victorie a politicilor progresului, reformelor, aspiraţiilor europene".

El a comentat sondaje efectuate la ieşirea de la urne care, privite, totuşi, cu circumspecţie, par să confirme statutul de favorit al lui Edi Rama, 52 de ani.

Potrivit acestor sondaje, miza este de a şti dacă PS va obţine majoritatea absolută de 71 de mandate din totalul de 140 ce i-ar permite să evite un guvern de coaliţie cu dreapta, pe care analiştii îl considerau plauzibil înainte de scrutin.

Votul s-a desfăşurat fără incidente majore, chiar dacă cele două mari partide, dar şi Mişcarea Socialistă pentru Integrare (MSI), tradiţional având cuvântul decisiv în alcătuirea guvernului, s-au acuzat de "intimidare" şi "cumpărarea voturilor".