Victor Ponta, numit în funcţia de Secretar general al Guvernului de la Bucureşti

Victor Ponta, numit în funcţia de Secretar general al Guvernului de la Bucureşti
Sursa: jurnal.md Foto: Mediafax 16.06.2017 19:11
Victor Ponta a fost numit, vineri, în funcţia de Secretar general al Guvernului de la Bucureşti, informează Mediafax.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial după ce au apărut informaţii potrivit cărora Mihai Busuioc, şef al Secretariatului General al Guvernului, ar fi refuzat contrasemneze decizia lui Sorin Grindeanu de a-l elibera din funcţie.

Potrivit legii, Monitorul Oficial funcţionează sub autoritatea Executivului, ce este exercitată prin Secretariatul General al Guvernului. Asta înseamnă că fiecare act emis trebuie contrasemnat şi de şeful Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Încă de joi, surse politice au anunţat că în locul lui Busuioc va fi numit Victor Ponta. La conferinţa de joi seara, premierul Sorin Grindeanu îndemna jurnaliştii să citească Monitorul Oficial pentru a vedea ce schimbări se produc la nivelul SGG, doar că acele acte nu au apărut nici până la ora transmiterii acestei ştiri.

La preluarea mandatului, în 4 ianuarie 2017, numirea lui Busuioc la SGG a fost prima măsură luată de premierul Grindeanu.

Astfel, Mihai Busuioc a fost eliberat din funcţia de secretar general al Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi numit secretar general al Guvernului, cu rang de ministru.

Busuioc a fost demis în mai 2012 de către premierul de atunci, Victor Ponta, de la şefia Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

În iulie 2012 inspectorii Corpului de Control al Guvernului au identificat nereguli în derularea unui proiect al Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru care BIRD a împrumutat României peste 47 milioane euro, printre responsabili aflându-se şi Mihai Busuioc.

Busuioc a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în timpul mandatului lui Liviu Dragnea.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI