Dosarul a fost dus miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, documentele fiind trimise de Parchetul General cu un microbuz, iar mai multi jandarmi au ajutat la descărcarea volumelor de urmărire penală, care au fost depozitate la etajul al doilea al imobilului de pe strada Batiştei, pe hol, la uşa birourilor judecătorilor.
 
Ulterior, şefa instanţei supreme, Cristina Tarcea, i-a invitat pe jurnalişti să filmeze condiţiile improprii în care se desfăşoara activitatea judecătorilor de la ICCJ.
 
Ea s-a plâns că ICCJ nu are suficient spaţiu nici pentru depozitarea dosarelor, nici pentru repartizarea judecătorilor şi personalului auxiliar în sălile de judecată, spunând că a solicitat şi premierului, şi primarului general al Capitalei alocarea unui nou sediu, însă fără rezultat.
 
„Dosarul Mineriadei este un dosar cu un grad ridicat de complexitate, care va urma fluxul oricărui dosar repartizat  spre judecare Înaltei Curţi, dar care, din păcate, va ridica foarte mari probleme în ceea ce priveşte spaţiul de depozitare. Este un dosar voluminos, sunt multe fapte, sunt mulţi inculpaţi şi sunt în jur de 2.000 de părţi vătămate şi aproape 600 de martori care vor lua foarte mult timp completului învestit cu judecarea cauzei. Din păcate, nu avem suficient spaţiu nici pentru depozitarea dosarelor, nici pentru repartizarea judecătorilor şi personalului auxiliar în sălile de judecată”, a declarat preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea, citată de News.ro.
 
Întrebată dacă a reclamat această situaţie factorilor responsabili, Tarcea a arătat că a făcut demersuri, însă a primit doar promisiuni până în acest moment. „Conducerea Înaltei Curţi face de zece ani demersuri pentru obţinerea unui nou sediu. Niciun demers nu s-a soldat cu nimic concret. Am fost în audienţă la premier şi la primarul general al Capitalei. Din păcate, demersurile noastre nu s-au soldat cu rezultate”, a mai declarat şefa instanţei supreme. 
 
Vineri, la instanţa supremă a fost trimis şi dosarul Romgaz de la DIICOT, acesta având nu mai puţin de 1.100 de volume.
 
Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi Miron Cozma. Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990 autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.