Un purtător de cuvânt al grupării Lashkar-e-Jhangvi Al-Almi, apropiată SI, a transmis AFP un text în care revendică atentatul.

Provincia Balucistan, bogată în resurse miniere, este din 2004 scena unei insurecţii separatiste şi a unor violenţe islamiste care s-au soldat cu sute de morţi. Învecinându-se cu Iranul şi Afganistanul, aceasta este cea mai mare, dar şi cea mai săracă dintre provinciile pakistaneze.