Cincizeci şi nouă de trupuri au fost recuperate duminică după-amiază, iar navele marinei, precum şi pescadoarele care au fost trimise la faţa locului pentru operaţiuni de salvare au trebuit să se confrunte cu intemperii, în această perioadă de muson, a precizat armata.

Avionul, un Shaanxi Y8 chinez, transporta în timpul accidentului, survenit miercuri, soldaţi, membri ai echipajului, precum şi copii şi apropiaţi ai militarilor.

Douăzeci şi şase de trupuri neînsufleţite au fost scoase din apă doar în ziua de duminică, potrivit comunicatului.

Deocamdată, nu a fost avansată nicio explicaţie oficială privind cauzele accidentului.

Potrivit lui Min Aung Hlaing, responsabil al armatei birmaneze citat duminică de mass-media locale, mai degrabă condiţiile meteo decât un incident tehnic s-ar fi aflat la originea accidentului.