Alegătorii britanici nu au reuşit să producă o majoritate parlamentară aşteptată pentru Partidul Conservator în scrutinul de joi, provocând o situaţie dificilă pentru premierul Theresa May, cu doar câteva zile înainte de startul negocierilor privind Brexit. May riscă mai multă opoziţie faţă de planurile de ieşire din UE, atât din interiorul, cât şi din afara partidului ei.

În cadrul unei vizite oficiale în Mexico City, Angela Merkel a anunţat că Germania este pregătită pentru discuţiile despre Brexit, despre care Theresa May a spus că vor începe pe 19 iunie, aşa cum au fost programate.

"Mă aştept ca Marea Britanie, din ceea ce am auzit şi de la premierul May, să rămână la planul iniţial de negociere. Vrem să negociem rapid, vrem să rămânem la calendarul stabilit şi, în acest moment, nu cred că există un motiv care să sugereze că aceste negocieri nu pot începe aşa cum am convenit", a spus Merkel, în cadrul unei conferinţe comune cu preşedintele mexican Enrique Pena Nieto.

Theresa May a convocat alegeri anticipate fiind încrezătoare că Partidul Conservator va obţine majoritatea şi îşi va întări poziţia în discuţiile privind Brexit. Totuşi, vineri, premierul britanic a anunţat că vrea să conducă un guvern minoritar susţinut de Partidul Democratic Unionist (DUP) din Irlanda de Nord.

Liderii Uniunii Europene şi-au exprimat îngrijorarea că pierderea majorităţii parlamentare de către Theresa May ar creşte riscul unui eşec în negocieri şi ar provoca o perioadă de incertitudine pentru cetăţeni şi afaceri.

Angela Merkel a transmis că Marea Britanie face parte din Europa indiferent de Brexit şi că doreşte ca britanicii să rămână un partener de încredere.

"Marea Britanie este un stat membru NATO, aşa că avem o mulţime de provocări comune şi aceasta este abordarea pe care dorim să o avem în negocieri. Dar, în mod evident, trebuie să luăm în calcul în acelaşi timp şi interesele celor 27 de state membre care vor constitui Uniunea Europeană în viitor", a spus cancelarul Germaniei.

Separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană este programată pentru anul 2019, potrivit unor tratate semnate de cele două părţi.