Se va întâmpla efectiv în decembrie 2018, când împăratul va împlini 85 de ani. 
 
În Japonia, legea nu menţionează actul abdicării, iar împăratul trebuie să-şi îndeplinească rolul până la moarte. Pentru ca împăratul să poată renunţa la Tronul Crizantemei, este nevoie de schimbarea legii, o schimbare care trebuie aprobată de Parlament şi care deja a declanşat dezbateri în ţară.
 
În august anul trecut, împăratul Japoniei a avut o alocuţiune televizată în care a dat de înţeles că doreşte să abdice din cauza vârstei înaintate şi a sănătăţii şubrede. A fost al doilea discurs televizat al său în cei 27 de ani de domnie de până atunci, după cel din martie 2011 când Japonia a fost lovită de un cutremur şi un tsunami devastator.

În cele zece minute de declaraţii înregistrate a vorbit despre rolul, despre resposabilităţile împăratului şi despre felul în care îşi mai poate face datoria atunci când are deja o vârstă şi probleme de sănătate: o operaţie pe inimă şi un diagnostic de cancer de prostată.

„În ultimii ani am reflectat asupra perioadei mele ca Împărat, asupra rolului meu şi a responsabilităţilor mele ca Împărat în viitor. Am început să mă gândesc la viitor, la cum ar trebui să acţionez dacă îmi va fi greu să-mi duc la îndeplinire obligaţiile aşa cum am făcut-o până acum. Mă gândesc la ce ar fi mai bine pentru ţară, pentru popor şi pentru membrii familiei imperiale care îmi vor fi succesori”, a spus împăratul.

Nu a spus clar „abdicare", pentru că e un lucru pe care nu i-l permite Constituţia. Ca urmare, guvernul premierului Shinzo Abe a declanşat pregătirile pentru o revizuire legală care să-i permită împăratului să se retragă. Actul normativ pregătit de guvern va fi transmis parlamentului, iar guvernul speră să fie adoptat de Dieta japoneză până la încheierea actualei sesiuni, la mijlocul lunii iunie. 

După ce prinţesa Mako a decis să se căsătorească, viitorul soţ fiind un om obişnuit din popor, ea nu mai are dreptul la succesiune, astfel că numărul membrilor familiei imperiale s-a redus la 18. În prezent sunt doar patru moştenitori ai tronului, iar prinţul Hisahito, nepotul împăratului şi fratele mai mic al prinţesei Mako, are numai zece ani şi este singurul de sex masculin din generaţia sa.