Această a şasea rundă de discuţii intrasiriene organizată sub egida ONU survine într-un moment în care guvernul şi-a reimpus controlul asupra a trei importante cartiere din capitala siriană, datorită a ceea ce el numeşte 'acorduri de reconciliere'.

Opoziţia a criticat aceste pretinse acorduri ca fiind de fapt strămutări forţate a mii de locuitori din cartierele rebelilor, însă a promis că va continua negocierile.

'Nu vom părăsi (negocierile de la) Geneva atât timp cât vedem la orizont o soluţie pentru poporul nostru', a declarat pentru AFP Salem al-Meslet, purtătorul de cuvânt al Înaltului Comitet pentru Negocieri (HCN), care regrupează principalele grupări ale rebelilor.

Potrivit lui Al-Meslet, HCN a dezbătut două subiecte importante în timpul primei întrevederi de marţi după-amiază cu trimisul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura: o Constituţie pentru Siria şi situaţia miilor de deţinuţi aflaţi în închisorile regimului sirian.

'Ne-am concentrat pe eliberarea prizonierilor, iar De Mistura pe Constituţie. Niciun document nu a fost prezentat în timpul întrevederii', a spus Salem al-Meslet.

Viitoarea Constituţie se numără printre cele patru subiecte de discuţie propuse de ONU şi acceptate de cele două părţi, alături de lupta împotriva terorismului, guvernarea (termen menit să evoce o tranziţie politică) şi organizarea de alegeri.

Mediatorul ONU a avut dimineaţa o întrevedere cu delegaţia Damascului, condusă de ambasadorul sirian la ONU, Bashar al-Jaafari. Cele două delegaţii refuză să-şi vorbească faţă în faţă.

Cu toate acestea, Al-Meslet a afirmat că HCN este gata să revină la discuţii directe. 'Dacă celeilalte părţi îi pasă de viaţa sirienilor, atunci ne vom aşeza la aceeaşi masă în prezenţa lui Staffan De Mistura şi vom aborda toate subiectele. Dorim o soluţie care să pună capăt acestui dezastru în Siria', a declarat el pentru AFP.

Negocierile de la Geneva sunt tot mai mult eclipsate de cele de la Astana, capitala Kazahstanului, organizate la iniţiativa Turciei, care îi susţine pe insurgenţi, şi a Rusiei şi Iranului, aliate ale regimului sirian.

Însă în opinia lui Al-Meslet, soluţia finală va veni doar de la ONU. 'Nu credem decât în acordurile încheiate aici, la Geneva, nu la Astana', a afirmat el.