Printre aceştia se numără opozantul Ildar Dadin, 35 de ani, care este primul, şi până acum singurul, cetăţean rus condamnat la închisoare în virtutea unei legi intrate în vigoare în vara lui 2014 şi care prevede până la cinci ani de închisoare pentru oricine organizează mai mult de două manifestaţii neautorizate într-un interval de şase luni, potrivit OVP-Info.

Nu se ştie totuşi dacă toate aceste persoane, duse la un comisariat de poliţie în apropiere de Piaţa Roşie, urmau să fie inculpate.

În 2014, Ildar Dadin a fost arestat de patru ori şi condamnat la o amendă pentru a fi participat la acţiuni neautorizate. În două rânduri, el era singur şi purta o pancartă prin care susţinea alţi opozanţi încarceraţi.

Cazul său a devenit emblematic atunci când a denunţat, într-o scrisoare făcută publică în noiembrie, "bătăile permanente, torturile, umilinţele, insultele şi condiţiile de detenţie insuportabile" din închisoare.

Închis în decembrie 2015, Dadin a petrecut 15 luni într-un lagăr de muncă deosebit de dur în Siberia, după care a fost eliberat, în februarie 2017, la ordinul Curţii Supreme.