În anunţ se mai precizează că Orban a acceptat invitaţia, dar nu este menţionată o dată. Cei doi lideri au convenit de asemenea ca preşedintele Erdogan să efectueze o vizită în Ungaria cu ocazia dezvelirii noului mormânt al poetului musulman Gul Baba.

Acest poet l-a însoţit pe sultanul Suleiman Magnificul în numeroase campanii militare ale Imperiului Otoman, inclusiv în cea care s-a încheiat în anul 1541 cu asediul asupra Budei, unde Gul Baba a murit în circumstanţe care nu sunt deplin elucidate. După ce au ocupat oraşul, otomanii i-au construit acolo mormântul poetului musulman.

Orban şi Erdogan se află în China pentru a participa la Forumul 'One Belt, One Road', o iniţiativă care vizează în special crearea unui 'nou Drum al Mătăsii', ce ar porni din vestul Chinei şi ar merge înspre Asia Centrală şi apoi către Europa prin Balcani. Acest proiect economic are în vedere promovarea unui comerţ global deschis şi dezvoltarea cooperării regionale şi a schimburilor comerciale între Asia, Europa şi Africa.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi premierul grec, Alexis Tsipras, se numără printre şefii de stat sau de guvern participanţi la acest forum, care se desfăşoară duminică şi luni.