În total 803 persoane au fost reţinute în cursul unor descinderi în toate cele 81 de provincii turce, miercuri la prima oră, potrivit agenţiei turce.

Suspecţii ar fi agenţi ai lui Gulen care-i conduceau pe adepţii predicatorul din cadrul poliţiei.

Aproximativ 8.000 de poliţişti au participat la operaţiuni, precizează Anadolu.

Aceste reţineri fac parte dintr-o epurare fără precedent, în urma tentativei de lovitură de stat din vara trecută, despre care Ankara afirmă că a fost orchestrată de mişcarea lui Gulen.

Peste 47.000 de persoane au fost încarcerate în urma puciului eşuat de la 15 iulie. Potrivit Ministerului turc de Interne, între ele se află aproximativ 10.700 de poliţişti şi 7.400 de militari.

Gulen a respins acuzaţiile potrivit cărora a orchestrat puciul eşuat.