Bashar al-Assad a cerut ONU să investigheze presupusul atac chimic din Siria

Bashar al-Assad a cerut ONU să investigheze presupusul atac chimic din Siria
Sursa: jurnal.md Foto: avaz.ba 21.04.2017 00:45
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a declarat joi că guvernul i-a cerut în mod formal Organizaţiei Naţiunilor Unite să trimită experţi care să investigheze presupusul atac chimic din 4 aprilie, din provincia Idlib, relatează The Associated Press.

Într-un interviu, Assad a precizat că ONU nu a trimis nicio comisie de investigaţie până în prezent şi a acuzat ţările vestice, SUA în special, că nu au permis accesul acestor experţi în Siria.

Preşedintele sirian a subliniat că experţii Organizaţiei Naţiunilor Unite vor constata că relatările cu privire la ce s-ar fi întâmplat în provincia Idlib "au fost doar minciuni".

Tot joi, armata rusă a pus la îndoială concluziile observatorului internaţional privind folosirea armelor chimice, potrivit cărora victimele presupusului atacul chimic din Siria au fost expuse gazului sarin sau unei toxine similare.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, generalul Igor Konaşenkov, şi-a manifestat în mod oficial îndoielile privind modul în care au fost colectate probele şi faptul că testele au fost efectuate foarte rapid. El a subliniat că Rusia doreşte să primească răspunsuri la aceste întrebări cât mai curând posibil.

Konaşenko a mai precizat că numai prin efectuarea unei investigaţii obiective la faţa locului se poate stabili adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în zona Khan Sheikhun, din provincia siriană Idlib.

Administraţia Donald Trump şi alte naţiuni susţin că regimul de la Damasc a comis atacul chimic din provincia Idlib, soldat cu 89 de morţi. În replică, armata americană a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI