"Ne fac să aşteptăm de 54 de ani la porţile Uniunii Europene, nu-i aşa? (...) Vom merge în faţa poporului şi vom asculta decizia sa", a declarat Recep Tayyip Erdogan într-un discurs virulent la palatul prezidenţial din Ankara, însă fără să avanseze vreo dată pentru o eventuală iniţiativă de acest fel.

Relaţiile dintre Ankara şi UE s-au tensionat puternic în ultimele luni, preşedintele turc acuzându-i pe unii lideri europeni că au recurs la "practici naziste", după anularea unor mitinguri pro-Erdogan, în special în Germania şi Olanda.

"Uniunea Europeană ameninţă cu blocarea negocierilor. Sincer să fiu, nu este foarte important pentru noi. Să ne comunice decizia lor!", a insistat Erdogan.

Negocierile de aderare a Turciei la UE sunt în punct mort de mai mulţi ani, iar tensiunile actuale fac improbabilă reluarea acestora pe termen scurt.

În timpul campaniei pentru referendumul privind extinderea prerogativelor sale, Erdogan a afirmat în repetate rânduri că va aproba restabilirea pedepsei cu moartea, arătându-se deschis pentru organizarea unei consultări populare pe această temă.

O asemenea iniţiativă "ar constitui o ruptură cu valorile şi angajamentele europene ale Ankarei", a avertizat luni preşedinţia Franţei.